Design fără titlu (3)

Psihologia relațiilor de cuplu sau relații bune vs. relații NEbune :)

Relația de cuplu este o relație între două persoane, în general de sex diferit (însă nu este obligatoriu). Spre deosebire de celelalte relații, de prietenie, amiciție, colegialitate, relația de cuplu implică un nivel mai mare de intimitate fizică și psihică, sexuală, recreațională etc (1). Desigur, nivelul de intimitate este determinat de gradul de maturitate al partenerilor și de durata și etapa în care se află relația de cuplu.

Așadar… Ce ne face să ne dorim o relație de cuplu? 

Relația de cuplu este foarte importantă pentru majoritatea dintre noi, astfel că putem investi mult din timpul și energia noastră în direcția aceasta, visând la ea, căutând un partener sau experimentând relația și etapele ei, alături de un partener/parteneră. Este firesc să fii în căutarea unor relații de cuplu, cu atât mai mult la vârsta adolescenței și a tinereții, să îți dorești relații apropiate, intimitate, să te simți atras, să te simți apreciat, iubit, dorit de altă persoană, cu atât mai mult cu cât primești aceleași semnale și din partea cealaltă. Relația de cuplu are la bază nevoia de atașament, de relaționare, nevoie umană fundamentală. (2,3) Felul în care am relaționat în copilărie cu persoanele semnificative, care ne-au îngrijit, felul în care am învățat să comunicăm cu acestea, influențează modul în care comunicăm în relația de cuplu și, mai mult decât atât, determină și comportamentul sexual în cuplu.

Conform perspectivei evoluționiste, relația de cuplu are ca scop perpetuarea speciei, având funcție reproductivă, prin identificarea unui partener cu care să facem copii, pentru transmiterea mai departe a bagajului genetic (4).

Este sau nu importantă relația de cuplu?

Pentru unele persoane, relația de cuplu poate fi singura relație semnificativă. În societatea de astăzi, oamenii s-au distanțat din ce în ce mai mult, se izolează emoțional și au relații din ce în ce mai impersonale, motiv pentru care, relația de cuplu ajunge să fie, poate, principala relație sau poate cea mai intimă. În calitate de parteneri de cuplu așteptările celor doi pot fi foarte mari unul de la celălalt, fiind necesar ca fiecare să preia numeroase roluri (prieten, confident, tovarăș de activități, partener sexual, ajutor la nevoie etc.) ceea ce poate aduce o presiune suplimentară în relație. 

Atunci când relația de cuplu este una pozitivă, aceasta poate fi foarte hrănitoare din punct de vedere emoțional, fiind oportunitatea în care, în calitate de persoane independente, autonome, ne putem satisface toate nevoile emoționale alături de partener/parteneră (chiar dacă acestea au fost sau nu satisfăcute în trecut de părinți) (3). Acestea nu se întâmplă peste noapte, de la o zi la alta, ci presupun un parcurs cu diferite etape în care cei doi să își permită să se cunoască, să se descopere, să se susțină și să evolueze împreună.

Cum evoluează relația de cuplu?

Capacitatea de a fi îndrăgostit este pilonul de bază al relației de cuplu, combinând idealizarea partenerului cu dorința erotică și posibilitatea de a stabili o relație semnificativă cu acesta. Ulterior, îndrăgostirea este transformată într-o relație de dragoste stabilă (2). 

Cercetătorii au identificat trei etape ale relației de cuplu: 

  • Îndrăgostirea romantică – este prima etapă și se referă la perioada de început a relației, când atracția față de celălalt este mare, punem accentul pe calitățile observate, în mod special pe acele caracteristici care ne-ar putea satisface unele nevoi emoționale neîmplinite. Spre exemplu, la persoanele îndrăgostite apar frecvent exprimări de genul: “s-a uitat la mine așa… frumos” ( indică nevoia de a fi văzut, apreciat); “este așa sensibil…”, “am putut să discut orice..”(nevoia de a fi înțeles și acceptat); “este așa puternic” (nevoia de a fi protejată) și așa mai departe. Multe relații încep în adolescență sau în tinerețe, ceea ce mă face să îmi imaginez că probabil, ai experimentat această etapă, însă nu este obligatoriu. Și relațiile care încep la vârsta de 50 de ani, spre exemplu, trec prin această etapă, în care cei doi observă mai degrabă aspectele pozitive decât cele negative. 
  • Apoi, este etapa în care apare lupta pentru putere, cei doi ajung să fie mai atenți la aspectele negative, își testează limitele reciproc, negociază sarcinile și responsabilitățile în cuplu, cedează sau apar compromisuri, toate acestea fiind cauze ale conflictelor din cuplu. Este perioada în care cele mai multe relații se destramă. 
  • Interdependența sănătoasă sau iubirea matură – este etapa în care cei doi se cunosc deja, se acceptă cu bune și cu rele, reușesc să trăiască bine unul cu celălalt (5).

Perioadele critice într-un cuplu apar la 5-7 ani, datorită conflictelor frecvente și la 10 – 12 ani, când apare diminuarea intimității.

Iubirea romantică a adulților este o relație de atașament, foarte asemănătoare cu cea dintre mamă și copil. Nevoia noastră de conexiune, de a conta pentru o persoană dragă, de a ști că ne este alături, că este acolo pentru noi, nu dispare niciodată. Este o nevoie ce o avem pe parcursul întregii vieți. În calitate de adulți, ajungem să transferăm această nevoie de la cei care ne-au îngrijit în copilărie, la persoana iubită. Iubirea romantică presupune continuarea unui proces de conectare, având ca scop supraviețuirea noastră, oamenii fiind ființe sociale. În urma unor studii realizate de Gottman, pe durata câtorva zeci de ani, s-a descoperit că persoanele căsătorite au o durată a vieții mai mare cu 4 până la 8 ani.  

Relațiile sănătoase sunt cele în care cei doi parteneri au o stare de bine unul alături de celălalt, când reușesc să se accepte reciproc și experiențele pozitive împreună sunt semnificative și cântăresc mai mult decât cele negative. Ceea ce face face diferența între relații este receptivitatea emoțională a partenerilor. Adică simți că te acordezi emoțional cu celălalt, te simți confortabil cu celălalt, te simți iubit, înțeles, vezi și simți că îi pasă de tine. Receptivitatea emoțională se observă în cele mai mici și nesemnificative experiențe cotidiene, care adunate sunt esențiale pentru starea de bine. Cuplurile cu relații sănătoase sunt cupluri inteligente emoțional în sensul că, cei doi sunt conștienți de propriile emoții, le accepta, le exprimă și au capacitatea de a le gestiona, indiferent dacă sunt emoții pozitive sau negative. 

Între partenerii acestor cupluri există înțelegere și prețuire, se respectă unul pe celălalt precum  și relația dintre ei, având șanse mai mari să trăiască fericiți împreună.

De asemenea, relațiile pozitive se bazează, în general pe toleranță, viziune, valori și principii de viață asemănătoare asupra vieții. Contrar concepției că diferențele se atrag, principiile de viață asemănătoare ne asigură o relație de mai lungă durată (6).

Surprinzător, relațiile sănătoase nu presupun lipsa conflictelor sau a experiențelor negative. Când ești într-o relație pozitivă poți discuta și despre ce te deranjează, discuțiile fiind centrate, mai degrabă pe rezolvarea conflictelor, pe exprimarea și înțelegerea modului în care se simte fiecare partener în situația respectivă, și nu pe acuze aduse celuilalt “din cauza ta…”. Ceea ce ajută este abordarea cu compasiune a emoțiilor trăite, tratând cu interes situațiile problematice.

Analizând frecvența cu care apare un comportament negativ în relațiile durabile s-a observat o prezență de 1 la 5, adică pentru a avea energie să depășim efectele unui comportament negativ este necesar ca acesta să fie urmat de alte 5 comportamente pozitive. Printre acestea se numără manifestarea aprecierii și a admirației celuilalt, apropierea și timpul petrecut împreună, cuvintele de încurajare, cadourile, îmbrățișările sau gesturile tandre, precum și serviciile făcute pentru binele partenerului (6,7).

Toate acestea presupun interes față de partener și cunoașterea aspectelor semnificative din viața celor doi, adică este nevoie să fi prezent în relație, la fel cum și celălalt este necesar să fie prezent acolo, pentru tine.

Relațiile toxice sunt caracterizate de un nivel crescut al negativității existente între cei doi parteneri. Prin negativitate ne referim la anularea celuilalt sau a anumitor părți ale acestuia, neacceptarea partenerului/partenerei, învinovățirea celuilalt pentru ceea ce simt, orice gând, cuvânt sau comportament care transmite mesajul că nu este în regulă celălalt. 

Gottman face referire la cei patru călăreți care semnalizează relațiile disfuncționale. Aceștia sunt: 

  • Criticismul – are caracter general și exprimă sentimente sau păreri negative despre personalitatea sau caracterul celuilalt (“tu întotdeauna faci…”, “așa faci mereu”, “tu niciodată”). 
  • Disprețul – este o manifestare a lipsei de respect și presupune o atitudine de superioritate față de partener, ce poate fi exprimată prin sarcasm sau cinism (“chiar nu ești capabil să …” “numai eu pot!”). 
  • Defensiva – în urma atacului în mod repetat a celuilalt partener (“da, dar și tu…”).  
  • Împietrirea – care simbolizează retragerea sau evitarea conflictului de către unul dintre parteneri, prin absența fizică sau psihică din conflict (tăcere, evitare, ignorare) (6). 

Atunci când ești într-o relație disfuncțională, atât tu cât și partenerul vă puteți concentra atenția pe aspectele neplăcute, însă adevărata problemă este mai amplă și mai profundă. Partenerii nefericiți nu se mai percep unul pe celălalt ca fiind un refugiu emoțional unul pentru celălalt, de aceea într-o relație toxică poți simți lipsa afecțiunii, te poți simți respins, chiar abandonat (3). 

Ce se întâmplă în corpul nostru când suntem într-o relație toxică? 

Atunci când lucrurile escaladează și conflictele iau amploare, nivelul stresului crește și apare copleșirea emoțională și/sau manifestările corporale ale nivelului crescut de cortizol (bătăile inimii intense, transpirația, încordarea mușchilor, limbajul nonverbal etc.). Toate acestea fac imposibilă comunicarea dintre cei doi parteneri, având repercusiuni în mai multe planuri ale relației. Astfel pot să apară tentative repetate eșuate de împăcare. 

Cortizolul are un efect de bumerang în relație, stresul fiind perceput de ambele persoane implicate în conflict, cu atât mai mult cu cât între cei doi parteneri există o dinamică victimă-agresor (5,6).

Dacă dorești să evaluezi funcționalitatea în relația ta de cuplu îți recomand să completezi chestionarul de aici. În cazul în care ți se confirmă că lucrurile nu sunt bine pentru tine (pentru că da, atunci când nu ne este bine într-o relație, simțim, primim semnale din interiorul nostru), nu ezita să ceri ajutor specializat!

Meriți să îți fie bine!

Bibliografie

  1. Vasile, Diana L., (2007). Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie., Ed. a 3-a – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine.
  2. Otto, F. Kernberg. (2009). Relații de iubire – normalitate și patologie. Editura Trei, București.
  3. Johnson, S. (2020). Sensul iubirii., Bucureşti: ACT şi Politon.
  4. Buss, David M., Evolutionary psychology: the new science of the mind/David M. Buss, The University of Texas at Austin.— Fifth edition., 2016
  5. Hendrix, H.,, & Hunt, H., (2018). The Zero Negativity Guide for Couples. http://www.HarvilleandHelen.com
  6. Gottman, J. M., & Silver, N. (2015). The seven principles for making marriage work. Harmony.
  7. Chapman, G. (2007). Cele cinci limbaje ale iubirii. Editura Curtea Veche, București.
  8. https://www.istt.ro/wp-content/uploads/2016/11/chestionar_abuz1.pdf

Articolul este scris de Psiholog și Psihoterapeut integrativ, Cristina Teodorescu, și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.

Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi.

STAY TUNNED!

surecheck_logo_low-res

Partenerul media pentru acest proiect este Iqool

Vizitatori

N/A
Control ginecologic

Controlul ginecologic dezbrăcat de… secrete

“Controlul ginecologic”… chiar dacă nu îți sună bine aceste două cuvinte, chiar dacă îți este, poate, rușine să mergi la ginecolog, chiar dacă nu îți găsești timp pentru așa ceva sau te întrebi la ce te ajută pe tine acest lucru, ține minte ce îți voi spune acum: controlul ginecologic este extrem de important și s-ar putea să îți salveze viața într-o bună zi!

În acest articol îți voi explica de ce este în interesul tău să mergi la controlul ginecologic, apoi îți voi spune pe îndelete în ce constă acest control, ca să nu ți se mai pară atât de înfricoșător.

De ce trebuie să fac regulat un control ginecologic?

În primul rând, pentru că trăiești într-o țară care este, de mulți ani, printre primele în Europa în ceea ce privește mortalitatea dată de cancerele organelor genitale. Spun asta, nu ca să te sperii, ci pentru că (din păcate) aceasta este realitatea. Dacă ne uităm pe ultima statistică la nivel global, cea pentru anul 2020, aflăm că în România, în topul celor mai frecvent diagnosticate cancere la femei, locul 1 este ocupat de cancerul de sân, locul 3 de cancerul de col uterin, iar locul 5 de cancerul de uter. Ce înseamnă cancerul de col uterin pentru România? Răspunsul este sec: în fiecare zi a anului 2020, 9 femei au fost diagnosticate cu aceasta boală, iar 5 au pierdut lupta cu acest cancer.

În al doilea rând, pentru că ar fi bine să te obișnuiești cât mai devreme cu consultul ginecologic. Într-o țară care încă nu s-a învățat cu ideea de screening, în care unii părinți ocolesc subiectele ce țin de educație sexuală (pentru că gândesc că este rușinos să discute cu copiii lor așa ceva…) și în care multe fete își iau aceste informații de la prietene sau de la cosmeticiană, trebuie să înțelegi că medicul ginecolog este singurul care îți poate oferi informații validate științific.

Când ar fi bine să merg pentru prima dată la ginecolog?

Cel mai bun răspuns la această întrebare este că ar fi bine să mergi pentru prima dată atunci când apar primele întrebări ce țin de educația sexuală. Asta se poate întâmpla înainte sau după începerea vieții intime.

Dacă nu ai nici o problemă sau vreo întrebare care te chinuie, poți merge la primul consult atunci când trebuie să faci și pentru prima dată testul Papanicolau, adică la 2 ani de la debutul vieții sexuale sau la vârsta de 21 de ani.

În ce constă controlul ginecologic?

Consultul ginecologic înseamnă o succesiune de etape:

Discuția cu medicul ginecolog (sau anamneza, cum este ea numită medical) constă într-o serie de întrebări pe care medicul ți le pune pentru a afla istoricul tău medical, istoricul medical al familiei tale, stilul tău de viață, care este problema care te-a adus la el, ce alte investigații și analize ai mai efectuat până acum în legatură cu problema respectivă.

Ce întrebări ar putea să îți pună medicul ginecolog:

  • Când ai avut ultima menstruație?
  • Alte întrebări despre menstruația ta: cât durează? La ce interval vine? Este abundentă sau nu? Ai dureri la menstră sau nu?
  • Ai fost vreodată gravidă? Daca da, ai avut întreruperi de sarcină? Ai avut nașteri? Daca da, cum ai născut? Cum a decurs sarcina?
  • Folosești metode de contracepție?
  • Fumezi?
  • Când ai fost ultima oară la ginecolog?
  • Ești alergică la ceva?
  • Ai vreo problemă de sănătate? Dacă da, când a debutat? Iei vreun tratament?
  • Ai avut vreodată vreo intervenție chirurgicală?
  • Cineva din familia ta suferă de vreo afecțiune?
  • și lista poate continua…

Ce trebuie să faci tu?

  • Pai în primul rând trebuie să răspunzi foarte sincer la toate întrebările, pentru că este în interesul tău ca medicul să știe cât mai multe lucruri despre tine, ca să te poată ajuta cât mai bine. Pe langă asta, sinceritatea va duce la o încredere reciprocă, ceea ce este din nou în interesul tău, pentru că te vei vedea regulat cu medicul ginecolog pentru o perioadă lungă de timp, deci ar fi bine să aveți o relație bună și onestă încă de la început.
  • În al doilea rând, este important să te simți cât mai relaxată, de aceea ar fi bine să alegi niște haine în care să te simți confortabil; încearcă să lași deoparte rușinea sau alte concepții greșite, pentru că pe medic nu îl interesează dacă esti epilată sau nu, în ce ești îmbrăcată sau aspectul tău fizic; de asemenea, chiar dacă unele întrebări te vor jena (de exemplu cele legate de activitatea sexuală), ține minte că tot ce îi vei spune medicului este confidențial, medicul nu are cum să transmită aceste informații mai departe fără acordul tău, nici chiar membrilor familiei tale.
  • În al treilea rând, ține minte că tot ce se întâmplă în cadrul consultației are loc cu acordul tău; adică dacă nu ești de acord cu ceva, fie să răspunzi la anumite întrebări, fie anumite etape din cadrul consultului propriu-zis, este dreptul tău să refuzi! Aici trebuie totuși să menționez că, în funcție de ce anume refuzi tu, medicul poate să nu aibă suficiente elemente pentru a putea pune un diagnostic sau a formula o opinie și o să îți transmită acest lucru.
  • În al patrulea rând, dacă vii la medic cu o anumită problemă, nu doar pentru un control de rutină, îmi imaginez că ai mai multe întrebări în legatură cu acea problemă; sfatul meu este să faci o listă de acasă cu toate întrebările tale, pentru că s-ar putea ca atunci când te afli față în față cu doctorul, să uiți să întrebi ceva important (mai ales dacă ești stingherită sau emoționată în acele clipe).

Este optim să ai vezica goală în momentul examinării. Dacă vrei ca medicul să recolteze anumite probe din secreția cervico-vaginală (ca de exemplu, pentru testul Papanicolau sau pentru un examen de secreție vaginală), trebuie să eviți, cu cel puțin 24 de ore, optim 48 de ore înaintea controlului ginecologic, următoarele: contactul sexual, dușurile intravaginale, tampoanele interne sau ovulele administrate intravaginal. De asemenea, medicul nu poate recolta dacă ai o sângerare pe cale vaginală.

Tu te vei așeza pe masa ginecologică pe spate, cu picioarele așezate în suporții mesei (adică genunchii sunt îndoiți, iar picioarele depărtate). Medicul va introduce în vaginul tau speculul sau valvele, adică niște instrumente din plastic sau metal, de unică folosință sau nu, care îl ajută să vizualizeze mai bine vaginul și colul uterin. După inspecția vizuală, poate avea loc recoltarea din col sau/și vagin a probelor din secreția cervico-vaginală despre care ți-am vorbit mai devreme.

În timp ce tu rămâi în aceeași poziție, medicul va introduce două degete în vaginul tău, iar cu cealaltă mână va apăsa pe abdomenul tău; în acest fel, medicul va examina colul uterin, uterul, ovarele și trompele uterine, adică organele genitale interne.

Ce trebuie să reții aici este că, în ciuda faptului că acest moment al consultației te poate jena (și este normal să te simți puțin jenată), examenul cu valvele și tuseul vaginal durează, de obicei, câteva minute în total. Iar toată această examinare se desfășoară în interesul tău. Nu doare, dar este posibil să simți un ușor disconfort (aici contează și mai mult acea atitudine relaxată despre care îți povesteam mai devreme, pentru că psihicul contează foarte mult; cu cât esti mai anxioasă și cu cât este mai mare durerea pe care te aștepti să o simți, cu atât va fi mai mare gradul de disconfort pe care îl vei simți).

Pe de alta parte, medicul are datoria să efectueze aceste manevre cu blândețe și să îți explice în prealabil toate manevrele pe care le va efectua, pentru ca tu să știi la ce să te aștepți și să nu te ia prin surprindere cu ceva.

Se numește așa pentru ca medicul va introduce o sondă ecografică subțire acoperită cu un prezervativ în interiorul vaginului tău și va examina uterul, ovarele și trompele uterine. Motivul pentru care face asta în loc de a efectua o ecografie transabdominală (cu care poate ești mai obișnuită) este faptul ca ecografia transvaginală vizualizează organele genitale interne cu o rezoluție superioară ecografiei clasice, efectuată pe abdomen; astfel, informațiile aduse medicului sunt mai exacte și el poate să pună un diagnostic precis și cât mai aproape de adevăr.

Trebuie efectuat de către medicul ginecolog la fiecare 1-3 ani la pacienta care are între 20 și 39 de ani, și anual în cazul pacientei cu vârsta de cel puțin 40 de ani. Menționez aici că, datorită faptului că studiile au arătat că examinarea clinică a sânilor este ineficientă în scăderea mortalității prin cancerul de sân, mai multe organizații de profil au eliminat această examinare din ghidurile lor de screening.

Se începe cu inspecția sânilor, moment în care tu vei sta în șezut și cu palmele așezate pe coapse, iar medicul va analiza vizual sânii tăi, cautând modificari de formă sau de simetrie ale sânilor, modificări la nivelul pielii sanilor sau la nivelul mameloanelor (ca retracție, secreție, etc.).

Urmează apoi palparea ganglionilor limfatici, pe care medicul îi evaluează la nivelul axilei tale, dar și deasupra și dedesubtul claviculelor. Pentru examinarea axilei, tu rămâi în aceeași poziție, iar medicul îți îndepărtează brațul de corp, palpând axila și detectând ganglionii prin compresia lor pe peretele toracelui.

Ultima etapă a examinarii este palparea propriu-zisă a sânilor. Pentru asta, tu te vei întinde pe spate pe patul de examinare și vei ridica mâna deasupra capului, pentru a întinde țesutul sânului pe peretele toracelui. Ginecologul îți va palpa sistematic sânul, cu mișcări circulare, evaluând atât țesuturile superficiale, cât și pe cele profunde. Dacă i-ai spus că ai observat o secreție la nivelul mamelonului, îți va comprima și mamelonul, pentru a investiga acea secreție.

Tot rolul ginecologului este să sfătuiască pacienta să își evalueze vizual periodic sânii, iar dacă observă formațiuni la nivelul sânului sau axilei, secreție sau retracție la nivelul mamelonului, dureri la nivelul sânilor care nu sunt ciclice sau orice modificări ale pielii sânilor (ca de exemplu ulcerație, înroșire, edem sau încrețirea pielii), să se prezinte la medic. Dacă vrei să efectuezi și auto-palparea sânilor, ginecologul trebuie să îți prezinte beneficiile, limitările și potențialele prejudicii ale acestei manevre și să te sfătuiască să o practici în prima săptămână de după menstră.

Nu vreau să închei acest articol fără să îți subliniez încă o dată faptul ca ginecologul nu este un bau-bau, ci un om care a învățat mult ca să te ajute; el nu este acolo ca să te judece în nici un fel, ci doar să te ajute să rămâi sănătoasă.

Articolul este scris de Dr. Ioan Boleac, medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în științe medicale, cu specializare în fertilizare in vitro, și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.

Dacă dorești să faci cunoștință cu Dl. Ioan Boleac aici îl poți găsi: https://ioanboleac.ro/

Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi.

STAY TUNNED!

surecheck_logo_low-res

Partenerul media pentru acest proiect este Iqool

Vizitatori

N/A
Avatar

Avatar vs Persoană. Cine sunt în realitate? Cine sunt în mediul online?

Mediul virtual este format din milioane de participanți din lumea întreagă. Prin intermediul acestor comunități virtuale avem ocazia să comunicăm, să ne facem prieteni, să ne facem cumpărăturile, să oferim ajutor altora, să ne contrazicem, să facem sex, să ne căsătorim sau să omorâm monștri.

Avatar social sau EU autentic?

Cercetătorii numesc această dorință de însumare a trăsăturilor pozitive și postarea lor pe rețelele de socializare – Avatar social (1).

Când ne prezentăm foarte diferit în mediul online față de cum suntem în realitate creăm o distanță între sine și ceea ce pretindem și ne dorim să fim. Această distanță are rolul de a compensa pentru încrederea în sine scăzută, abilitățile sociale deficitare, timiditate și anxietate socială (3).

Deși rețelele sociale ne permit să fim conectați constant, cercetările sugerează că atât cantitatea, cât și calitatea relațiilor sociale în societăți urbane a scăzut. Este evident că odată cu trecerea timpului devenim din ce în ce mai izolați din punct de vedere social (2).

Rețelele de socializare au avut succes pentru că hrănesc o nevoie înnăscută și anume nevoia de a aparține. Această nevoie ne-a ajutat să supraviețuim de-a lungul timpului, prin faptul că în trecut aparțineam unor triburi, comunități, sate, adunări cu care împărtășeam aceleași credințe, valori. Odată cu urbanizarea accelerată a societății, ne satisfacem aceste nevoi de a fi parte dintr-o comunitate prin intermediul rețelelor de socializare.

Deși putem simți parțial că aparținem unui grup în realitate, like-urile, reacțiile sau comentariile nu pot înlocui nevoia relațiilor umane, autentice.

Pretindem că suntem fericiți?

Invidia, gelozia, tendințele narcisice, sentimentele de insuficiență și chiar depresia sunt răspunsuri normale la acest proces de comparație constant față de care ne-am înconjurat.  Deși la prima vedere crearea unui avatar social pare că ne oferă libertate de exprimare și o viață socială potențial și/sau artificial mai bogată, analizând mai profund, vedem că tindem să dezvoltăm o nevoie narcisică de a ne conforma la identitatea socială (pozitivă și exacerbată) a celor pe care îi urmărim în mediul online (1).

Există dovezi conform cărora psihicul este afectat atunci când există o diferență între imaginea de sine din mediul online și realitatea persoanei, ceea ce poate duce la dificultăți de acceptare a realității și conflict la nivelul sinelui (1, 3).

Un exemplu de expunere a acestei contradicții poate fi situația în care o persoană postează poze din vacanța exotică, iar după un timp realizează că nu mai are banii necesari să-și mențină standardul de viață „proclamat” pe rețelele de socializare sau se plânge unui coleg că nu mai are banii necesari, ceea ce denotă un alt tip de expunere și o trezire nedorită a sinelui la realitate.

Un alt exemplu de expunere frecventă și de actualitate este acela în care, în cadrul unei întâlniri, o persoană își va respinge pretendentul, deoarece există o diferență mare între persoana din fața ei și avatarul social (pretendentul fiind întinerit și îmbunătățit virtual).

Din aceste exemple putem observa că oamenii manifestă o tendință evoluționistă de însumare și prezentare strategică a aspectelor pozitive. Aceste aspecte pozitive sunt mai ușor de acceptat și preluat, spre deosebire de aspectele neplăcute care tind să fie respinse (3). Cu toate acestea, nu trebuie să uitam că, atât aspectele nostre pozitive, cât și cele negative sunt normale și universale naturii umane.

Cum te poți proteja de efectele negative?

Sigur, nu tot ce implică mediul online este dăunător. Atât timp cât reușim să integrăm componentele identității noastre din mediul online și offline într-un TOT autentic, armonios, congruent cu noi, nu vom experimenta efectele negative. Depresia, invidia, gelozia, tendințele narcisice, sentimentele de insuficiență, acestea încep să apară atunci când există o diferență considerabilă între cine suntem și cine pretindem să fim prin utilizarea unui avatar social (1).

Oricât de tentante și atractive sunt posibilitățile aproape nelimitate pe care ni le oferă rețelele de socializare, nu uita că pentru a fi bine cu tine și pentru a menține echilibrul emoțional este important să ai zilnic interacțiuni reale, față în față și autentice cu oamenii din viața ta.

Cui poți cere ajutorul?

Dacă crezi că experimentezi unul sau mai multe dintre efectele negative menționate în articol sau poate doar simți că nu mai faci față solicitărilor zilnice din ultimul timp, poți să cauți în apropierea ta specialiști care te pot ajuta: psiholog, consilier din cadrul unei asociații, psihiatru și/sau persoane adulte din rețeaua ta de suport: părinți, familia extinsă, profesori.

Bibliografie

  1. Brunskill D. Social media, social avatars and the psyche: is Facebook good for us? Australas Psychiatry. 2013 Dec;
  2. James A. Roberts & Meredith E. David (2019): The Social Media Party: Fear of Missing Out (FoMO), Social Media Intensity, Connection, and Well-Being, International Journal of Human–Computer Interaction The Social Media Party: Fear of Missing Out (FoMO), Social Media Intensity, Connection, and Well-Being James A. Roberts & Meredith E. David, 2019;
  3. Stănculescu E. Online Self – Presentation from the cyberpsychology perspective. The 7th international scientific conference eLearning and Software for education Bucharest, 2011.

Articolul este scris de Psiholog Mădălina Popescu-Terciu și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.

Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi.

STAY TUNNED!

surecheck_logo_low-res

Partenerul media pentru acest proiect este Iqool

Vizitatori

N/A