Relația de cuplu este o relație între două persoane, în general de sex diferit (însă nu este obligatoriu). Spre deosebire de celelalte relații, de prietenie, amiciție, colegialitate, relația de cuplu implică un nivel mai mare de intimitate fizică și psihică, sexuală, recreațională etc (1). Desigur, nivelul de intimitate este determinat de gradul de maturitate al partenerilor și de durata și etapa în care se află relația de cuplu.
Așadar… Ce ne face să ne dorim o relație de cuplu?
Relația de cuplu este foarte importantă pentru majoritatea dintre noi, astfel că putem investi mult din timpul și energia noastră în direcția aceasta, visând la ea, căutând un partener sau experimentând relația și etapele ei, alături de un partener/parteneră. Este firesc să fii în căutarea unor relații de cuplu, cu atât mai mult la vârsta adolescenței și a tinereții, să îți dorești relații apropiate, intimitate, să te simți atras, să te simți apreciat, iubit, dorit de altă persoană, cu atât mai mult cu cât primești aceleași semnale și din partea cealaltă. Relația de cuplu are la bază nevoia de atașament, de relaționare, nevoie umană fundamentală. (2,3) Felul în care am relaționat în copilărie cu persoanele semnificative, care ne-au îngrijit, felul în care am învățat să comunicăm cu acestea, influențează modul în care comunicăm în relația de cuplu și, mai mult decât atât, determină și comportamentul sexual în cuplu.
Conform perspectivei evoluționiste, relația de cuplu are ca scop perpetuarea speciei, având funcție reproductivă, prin identificarea unui partener cu care să facem copii, pentru transmiterea mai departe a bagajului genetic (4).
Este sau nu importantă relația de cuplu?
Pentru unele persoane, relația de cuplu poate fi singura relație semnificativă. În societatea de astăzi, oamenii s-au distanțat din ce în ce mai mult, se izolează emoțional și au relații din ce în ce mai impersonale, motiv pentru care, relația de cuplu ajunge să fie, poate, principala relație sau poate cea mai intimă. În calitate de parteneri de cuplu așteptările celor doi pot fi foarte mari unul de la celălalt, fiind necesar ca fiecare să preia numeroase roluri (prieten, confident, tovarăș de activități, partener sexual, ajutor la nevoie etc.) ceea ce poate aduce o presiune suplimentară în relație.
Atunci când relația de cuplu este una pozitivă, aceasta poate fi foarte hrănitoare din punct de vedere emoțional, fiind oportunitatea în care, în calitate de persoane independente, autonome, ne putem satisface toate nevoile emoționale alături de partener/parteneră (chiar dacă acestea au fost sau nu satisfăcute în trecut de părinți) (3). Acestea nu se întâmplă peste noapte, de la o zi la alta, ci presupun un parcurs cu diferite etape în care cei doi să își permită să se cunoască, să se descopere, să se susțină și să evolueze împreună.
Cum evoluează relația de cuplu?
Capacitatea de a fi îndrăgostit este pilonul de bază al relației de cuplu, combinând idealizarea partenerului cu dorința erotică și posibilitatea de a stabili o relație semnificativă cu acesta. Ulterior, îndrăgostirea este transformată într-o relație de dragoste stabilă (2).
Cercetătorii au identificat trei etape ale relației de cuplu:
- Îndrăgostirea romantică – este prima etapă și se referă la perioada de început a relației, când atracția față de celălalt este mare, punem accentul pe calitățile observate, în mod special pe acele caracteristici care ne-ar putea satisface unele nevoi emoționale neîmplinite. Spre exemplu, la persoanele îndrăgostite apar frecvent exprimări de genul: “s-a uitat la mine așa… frumos” ( indică nevoia de a fi văzut, apreciat); “este așa sensibil…”, “am putut să discut orice..”(nevoia de a fi înțeles și acceptat); “este așa puternic” (nevoia de a fi protejată) și așa mai departe. Multe relații încep în adolescență sau în tinerețe, ceea ce mă face să îmi imaginez că probabil, ai experimentat această etapă, însă nu este obligatoriu. Și relațiile care încep la vârsta de 50 de ani, spre exemplu, trec prin această etapă, în care cei doi observă mai degrabă aspectele pozitive decât cele negative.
- Apoi, este etapa în care apare lupta pentru putere, cei doi ajung să fie mai atenți la aspectele negative, își testează limitele reciproc, negociază sarcinile și responsabilitățile în cuplu, cedează sau apar compromisuri, toate acestea fiind cauze ale conflictelor din cuplu. Este perioada în care cele mai multe relații se destramă.
- Interdependența sănătoasă sau iubirea matură – este etapa în care cei doi se cunosc deja, se acceptă cu bune și cu rele, reușesc să trăiască bine unul cu celălalt (5).
Perioadele critice într-un cuplu apar la 5-7 ani, datorită conflictelor frecvente și la 10 – 12 ani, când apare diminuarea intimității.
Iubirea romantică a adulților este o relație de atașament, foarte asemănătoare cu cea dintre mamă și copil. Nevoia noastră de conexiune, de a conta pentru o persoană dragă, de a ști că ne este alături, că este acolo pentru noi, nu dispare niciodată. Este o nevoie ce o avem pe parcursul întregii vieți. În calitate de adulți, ajungem să transferăm această nevoie de la cei care ne-au îngrijit în copilărie, la persoana iubită. Iubirea romantică presupune continuarea unui proces de conectare, având ca scop supraviețuirea noastră, oamenii fiind ființe sociale. În urma unor studii realizate de Gottman, pe durata câtorva zeci de ani, s-a descoperit că persoanele căsătorite au o durată a vieții mai mare cu 4 până la 8 ani.
Relațiile sănătoase sunt cele în care cei doi parteneri au o stare de bine unul alături de celălalt, când reușesc să se accepte reciproc și experiențele pozitive împreună sunt semnificative și cântăresc mai mult decât cele negative. Ceea ce face face diferența între relații este receptivitatea emoțională a partenerilor. Adică simți că te acordezi emoțional cu celălalt, te simți confortabil cu celălalt, te simți iubit, înțeles, vezi și simți că îi pasă de tine. Receptivitatea emoțională se observă în cele mai mici și nesemnificative experiențe cotidiene, care adunate sunt esențiale pentru starea de bine. Cuplurile cu relații sănătoase sunt cupluri inteligente emoțional în sensul că, cei doi sunt conștienți de propriile emoții, le accepta, le exprimă și au capacitatea de a le gestiona, indiferent dacă sunt emoții pozitive sau negative.
Între partenerii acestor cupluri există înțelegere și prețuire, se respectă unul pe celălalt precum și relația dintre ei, având șanse mai mari să trăiască fericiți împreună.
De asemenea, relațiile pozitive se bazează, în general pe toleranță, viziune, valori și principii de viață asemănătoare asupra vieții. Contrar concepției că diferențele se atrag, principiile de viață asemănătoare ne asigură o relație de mai lungă durată (6).
Surprinzător, relațiile sănătoase nu presupun lipsa conflictelor sau a experiențelor negative. Când ești într-o relație pozitivă poți discuta și despre ce te deranjează, discuțiile fiind centrate, mai degrabă pe rezolvarea conflictelor, pe exprimarea și înțelegerea modului în care se simte fiecare partener în situația respectivă, și nu pe acuze aduse celuilalt “din cauza ta…”. Ceea ce ajută este abordarea cu compasiune a emoțiilor trăite, tratând cu interes situațiile problematice.
Analizând frecvența cu care apare un comportament negativ în relațiile durabile s-a observat o prezență de 1 la 5, adică pentru a avea energie să depășim efectele unui comportament negativ este necesar ca acesta să fie urmat de alte 5 comportamente pozitive. Printre acestea se numără manifestarea aprecierii și a admirației celuilalt, apropierea și timpul petrecut împreună, cuvintele de încurajare, cadourile, îmbrățișările sau gesturile tandre, precum și serviciile făcute pentru binele partenerului (6,7).
Toate acestea presupun interes față de partener și cunoașterea aspectelor semnificative din viața celor doi, adică este nevoie să fi prezent în relație, la fel cum și celălalt este necesar să fie prezent acolo, pentru tine.
Relațiile toxice sunt caracterizate de un nivel crescut al negativității existente între cei doi parteneri. Prin negativitate ne referim la anularea celuilalt sau a anumitor părți ale acestuia, neacceptarea partenerului/partenerei, învinovățirea celuilalt pentru ceea ce simt, orice gând, cuvânt sau comportament care transmite mesajul că nu este în regulă celălalt.
Gottman face referire la cei patru călăreți care semnalizează relațiile disfuncționale. Aceștia sunt:
- Criticismul – are caracter general și exprimă sentimente sau păreri negative despre personalitatea sau caracterul celuilalt (“tu întotdeauna faci…”, “așa faci mereu”, “tu niciodată”).
- Disprețul – este o manifestare a lipsei de respect și presupune o atitudine de superioritate față de partener, ce poate fi exprimată prin sarcasm sau cinism (“chiar nu ești capabil să …” “numai eu pot!”).
- Defensiva – în urma atacului în mod repetat a celuilalt partener (“da, dar și tu…”).
- Împietrirea – care simbolizează retragerea sau evitarea conflictului de către unul dintre parteneri, prin absența fizică sau psihică din conflict (tăcere, evitare, ignorare) (6).
Atunci când ești într-o relație disfuncțională, atât tu cât și partenerul vă puteți concentra atenția pe aspectele neplăcute, însă adevărata problemă este mai amplă și mai profundă. Partenerii nefericiți nu se mai percep unul pe celălalt ca fiind un refugiu emoțional unul pentru celălalt, de aceea într-o relație toxică poți simți lipsa afecțiunii, te poți simți respins, chiar abandonat (3).
Ce se întâmplă în corpul nostru când suntem într-o relație toxică?
Atunci când lucrurile escaladează și conflictele iau amploare, nivelul stresului crește și apare copleșirea emoțională și/sau manifestările corporale ale nivelului crescut de cortizol (bătăile inimii intense, transpirația, încordarea mușchilor, limbajul nonverbal etc.). Toate acestea fac imposibilă comunicarea dintre cei doi parteneri, având repercusiuni în mai multe planuri ale relației. Astfel pot să apară tentative repetate eșuate de împăcare.
Cortizolul are un efect de bumerang în relație, stresul fiind perceput de ambele persoane implicate în conflict, cu atât mai mult cu cât între cei doi parteneri există o dinamică victimă-agresor (5,6).
Dacă dorești să evaluezi funcționalitatea în relația ta de cuplu îți recomand să completezi chestionarul de aici. În cazul în care ți se confirmă că lucrurile nu sunt bine pentru tine (pentru că da, atunci când nu ne este bine într-o relație, simțim, primim semnale din interiorul nostru), nu ezita să ceri ajutor specializat!
Meriți să îți fie bine!
Bibliografie
- Vasile, Diana L., (2007). Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie., Ed. a 3-a – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine.
- Otto, F. Kernberg. (2009). Relații de iubire – normalitate și patologie. Editura Trei, București.
- Johnson, S. (2020). Sensul iubirii., Bucureşti: ACT şi Politon.
- Buss, David M., Evolutionary psychology: the new science of the mind/David M. Buss, The University of Texas at Austin.— Fifth edition., 2016
- Hendrix, H.,, & Hunt, H., (2018). The Zero Negativity Guide for Couples. http://www.HarvilleandHelen.com
- Gottman, J. M., & Silver, N. (2015). The seven principles for making marriage work. Harmony.
- Chapman, G. (2007). Cele cinci limbaje ale iubirii. Editura Curtea Veche, București.
- https://www.istt.ro/wp-content/uploads/2016/11/chestionar_abuz1.pdf
Articolul este scris de Psiholog și Psihoterapeut integrativ, Cristina Teodorescu, și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.
Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi.
STAY TUNNED!
Partenerul media pentru acest proiect este Iqool
