DROGURILE NU REZOLVĂ PROBLEME! DROGURILE LE COMPLICĂ!

Consumul de droguri – Permise & Nepermise

Vedem de multe ori exprimarea de tip licit și ilicit la TV când vine vorba de consumul de droguri, o exprimare uneori greoaie care nu ne dă suficiente informații despre subiect.

În acest articol, vom aborda aceste aspecte care pot fi de interes pentru tine dacă ești curios/curioasă, poate că un prieten/coleg consumă droguri sau poate chiar cineva din familie și dorești să înțelegi mai bine fenomenul. Dacă chiar tu ești cel care consumă droguri sau ești părintele unui copil care consumă droguri te invit să citești articolul de mai jos cu înțelegere, fără judecată și încrederea că există soluții și resurse pentru tine/voi.

Droguri licite

Licit înseamnă în limitelele legii, mai exact orice este licit este permis sau legal. Drogurile licite sunt: alcoolul, cofeina și nicotina. Pentru acestea este permisă utilizarea și vânzarea acestor substanțe. Alte droguri licite sunt și cele prescrise de doctor numai dacă sunt utilizate de persoana pentru care au fost prescrise.

Droguri ilicite

Drogurile ilicite sunt cele care sunt considerate ilegale pentru că pun în pericol sănătatea și viața persoanei – canabisul, amfetamina, cocaina, mdma și altele. În ceea ce privește drogurile licite ne putem uita la consumul de alcool care reprezintă cauza principală a mii de accidente rutiere și/sau decese deși este un drog licit. Ținând cont de acest fapt, este important să observi că dacă ceva este legal nu înseamnă că este și sigur de folosit. Cu atât mai mult cu cât consumul de droguri în mod regulat, fie ele licite sau ilicite duce la dependență.

Când și de ce începe consumul de droguri?

Din păcate, România deține un record cu privire la vârsta la care adolescenții încep să se drogheze – 13 ani (1).

Agenția Națională Antidrog a evidențiat că adolescenții români consumă mai puține droguri ilicite decât media europeană. În ceea ce privește consumul de droguri licite (alcool și tutun) datele sugerează o situație mai rea: 49% dintre tineri fumează, iar 83% consumă alcool, mult peste media europeană (1).

Motivul? Adolescența este o perioadă de explorare și cunoaștere de sine. Uneori este asociată cu comportamente de risc, aici ne referim și la consumul de droguri licite (cofeina, alcoolul și tutunul) și ilicite (canabisul, amfetamina, cocaina, mdma, medicația luată fără prescripție medicală și altele).

Adolescentul va tinde să se descopere pe sine, de cele mai multe ori, prin respingerea anumitor trăsături ale părinților și adoptarea unor însușiri a celor de-o seamă din nevoia de a fi acceptat din punct de vedere social și de a-și crea un nou sine diferit de cel de până acum. Acesta este un context frecvent în care apar comportamentele riscante și testarea limitelor.

Adolescenții consumă droguri din mai multe motive: de plictiseală, pentru a se simți mai bine, pentru a evita să se confrunte cu problemele din viața lor, satisfacerea curiozității, să se “anestezieze”, să se simtă adulți, să-și arate independența, să aparțină unui grup (3).

Creierul și droguri

O parte din creierul tău eliberează o substanță numită dopamină care se ocupă cu recompensarea. Dopamina transmite semnale în creier și astfel te simți euforic, fericit, curajos. Adolescenții au mai mulți receptori pentru dopamină decât au adulții. Asta înseamnă că atunci când primești un compliment, de exemplu, centrul din creier responsabil cu recompensa este mai activ decât ar fi creierul unui adult (2).

Petrecerea timpului cu prietenii stimulează centrul recompensei plasat în creierul tău. Mai exact, vei tinde să faci lucruri cu prietenii pe care nu le-ai fi făcut singur(ă), în mod normal. Acest comportament te poate stimula să încerci lucruri noi și benefice pentru tine, însă poate duce și la consum de alcool, țigări și/sau droguri (2).

La început poți alege să iei droguri pentru că iți place, pentru că te face să te simți special(ă). Poți crede că poți controla cât de mult și cât de des consumi și asta poate fi adevărat, dar cu timpul, drogurile modifică felul în care creierul tău funcționează. Aceste schimbări pot dura foarte mult timp și te fac să-ți pierzi acel control pe care credeai că îl ai, ceea ce duce la comportamente care îți fac rău.

Mai mult, combinarea drogurilor licite și ilicite duce la un risc crescut de accidente și probleme de sănătate mentală (2).

Ce trebuie să eviți în timpul sarcinii?

  • Alcoolul – este periculos atât pentru gravidă cât și pentru copil, cu atât mai mult cu cât este consumat în cantități mari
  • Tutunul – sunt numeroase studii care arată că există un risc mai mare de pierdere a sarcinii, de naștere prematură, de greutate mică la naștere sau de moarte subită a copilului în primul an de viață la mamele fumătoare.
  • Droguri – utilizarea oricăruit tip de drog în sarcină poate duce la moartea fătului sau la prematuritate. De asemenea, atunci când se folosesc droguri în trimestrul 3, copiii se nasc cu dependență de aceste substanțe.
  • Utilizarea medicamentelor care nu sunt prescrise de medic. Și o banală aspirină poate cauza efecte adverse sarcinii.
  • Consumul unor tipuri de pește care pot conține cantități mari de mercur, cum ar fi tonul, pestele spadă
  • Consumul de ouă crude, de preparate pe bază de maioneză din ou crud
  • Mâncare incorect preparată termin, carne sau pește crude
  • Brânză și lapte nepasteurizat
  • Consumul de sare în exces pentru că poate agrava edemele

Efectele negative

Consumul drogurilor contribuie la efecte negative pe termen scurt și lung. S-a dovedit prin analiza creierului adolescenților care au consumat droguri că au apărut efecte negative pe termen lung. Mai exact, cortexul prefrontal este mai mic la persoanele care consumă droguri față de cele care nu consumă droguri. Adolescenții cu un cortex prefrontal mai mic au note mai mici, au pierderi de memorie și dificultăți de socializare (2).

Oricine poate avea o astfel de problemă, indiferent de situația financiară, vârstă, job etc (4).

Factori de risc și de protecție

Studiile au evidențiat câțiva factorii de risc care cresc probabilitatea ca un adolescent să consume droguri (2): note mici, eșec școlar, victima bullying-ului sau a cyberbullying-ului, stimă de sine scăzută, un stil de parenting permisiv, o altă rudă care consumă droguri/alcool, lipsa regulilor clare și aplicate în scoală privind consumul de droguri licite și ilicite, credința că nu face rău.

Din fericire, avem și factori de protecție care scad probabilitatea ca un adolescent să consume droguri: relație bună cu părintele/persoana de referință, stimă de sine ridicată, disponibilitatea părintelui de a vorbi cu adolescentul despre aceste aspecte, prezența modelelor pozitive, reguli clare și aplicate în scoală privind consumul de droguri licite și ilicite, credința că uzul de droguri licite și ilicite face rău (3).

Studiile au arătat că adolescenții care consumă droguri în adolescență au mai multe șanse să consume și când devin adulți, ceea ce conduce la o sănătate mentală afectată în viața de adult (stres, anxietate, depresie, etc) (4).

S-a mai observat că există o legătură între consumul ilicit de droguri și:

 

  • Probabilitatea de a avea probleme cu legea;
  • Riscul de a deveni o persoană fără adăpost;
  • Dificultăți de relaționare;
  • Dificultăți la locul de muncă (conflicte cu colegii, pierderea locului de muncă etc);
  • Probleme de sănătate;
  • Dificultăți financiare (nu-și gestionează banii potrivit, nu reușește să câștige suficient de bine etc). (4)

 

 

Putem înțelege până aici că, la început, consumul poate părea interesant, curios, ceva nou care te face să te simți special(ă). Însă, sunt mulți factori care țin de presiunea socială a colegilor/ prietenilor în combinație cu felul în care creierul este stimulat de către droguri, peste care adăugăm contextul de viață favorizant (stres, situație financiară precară, cineva din familie care consumă droguri). Această combinație poate duce la probabilitatea de a dezvolta o dependență de droguri.

Oricine poate avea o astfel de problemă, indiferent de situația financiară, vârstă, job etc (4).

Dependența

Dependența este atunci când o persoană consumă alcool sau droguri și nu se poate opri deși dependența îi cauzează probleme în viața personală și relațională.

Dependența este greu de oprit odată avută și consumă foarte multe resurse din viața persoanelor afectate scăzând calitatea vieții a persoanei, a familiei persoanei și duce chiar la deces.

 

Cere ajutorul!

Dacă crezi că tu sau un prieten este dependent de droguri, oricare ar fi ele, vorbește cu un părinte, doctor, consilier școlar etc. În mod sigur, cel puțin câteva dintre aceste persoane te pot ajuta.

Bineînțeles, sunt disponibile mai multe tipuri de tratament. Două dintre ele sunt: comportamentală (persoana este ajutată să-și modifice rutina, comportamentul) și medicamentoasă (se folosesc, pentru o perioadă, medicamente pentru ca organismul să nu mai aibă nevoie de drog).

Specialiștii în tratamentul adicțiilor îi pot învață pe oameni cum să trăiască fără droguri – cum să facă față dorinței de a consuma, cum să evite situațiile care duc la consum și cum să evite să se apuce din nou de droguri după o perioadă de abstinență, acest comportament numit recădere fiind comun persoanelor dependente.

Poate fi dificil să depășești dependența de droguri fără ajutorul specialiștilor. Este nevoie de timp și de puține ori poți face asta singur. Să ceri ajutor este o dovadă de curaj!

În Romania există asociații care au ca obiectiv prevenirea și susținerea oamenilor în vindecarea dependenței de drogurile licite/ilicite – Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), Asociația Crucea Albastră – ROSAAC, Asociația Preventis și altele.

Bibliografie

  1. Agentia Nationala Antidrog http://ana.gov.ro/romania-sub-media-europeana-la-consumul-de-droguri-in-randul-adolescentilor/;
  2. OECD/European Union (2018), “Illicit drug consumption among children”, in Health at a Glance: Europe 2018: State of Health in the EU Cycle, OECD Publishing, Paris/European Union, Brussels;
  3. O’Connell, M.E., Boat, T., & Warner, K.E. (Eds.). (2009) Preventing mental, emotional, and behavioral disorders among young people: Progress and possibilities. National Research Council and Institute of Medicine of the National Academies. Washington, D.C.: The National Academies Press;
  4. White J, Bell S, Batty GD Association of illicit drug use in adolescence with socioeconomic and criminal justice outcomes in adulthood: prospective findings from a UK national birth cohort J Epidemiol Community Health 2020;74:705-709.

Articolul este scris de Psiholog Mădălina Popescu-Terciu și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.

Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi

STAY TUNNED!

surecheck_logo_low-res

Partenerul media pentru acest proiect este Iqool

Vizitatori

N/A
cyberbullying-ge9fe7513a_1920

De ce este cyberbullyingul atât de îngrozitor?

Mediul online începe să ocupe din ce în ce mai mult spațiu în viața noastră, pentru că este din ce în ce mai accesibil și are numeroase avantaje. Datorită pandemiei, am început să folosim și mai mult internetul și mijloacele electronice de comunicare la distanță, acestea fiind pentru o perioadă de timp singura modalitate de a menține legătura cu persoanele dragi, de a frecventa cursurile școlare sau pentru a ne păstra job-urile, pentru a face cumpărături sau pentru a afla informații noi. 

Pe lângă numeroasele avantaje, mediul online vine și cu unele dezavantaje. Unul dintre acestea este cyberbullying-ul, un fenomen care ia amploare, pe care îmi propun să îl prezint în acest articol.  

Ce este cyberbullying-ul?

Cyberbullying-ul este o formă de hărțuire prin utilizarea tehnologiilor digitale. Poate avea loc pe rețelele sociale, platformele de mesagerie, platformele de jocuri și telefoanele mobile. Este un comportament repetat, de către o persoană sau un grup de persoane, care urmărește să sperie, să înfurie sau să rușineze pe cei vizați, care nu se pot apăra cu ușurință. (1)

Hărțuirea cibernetică se poate întâmpla oriunde există interacțiune socială online. De exemplu, pe rețelele de socializare, jocuri video, mesaje text sau aplicații anonime când se dorește intimidarea altor persoane, prin postări de mesaje sau imagini jenante, prin partajarea de informații private sau transmiterea unor mesaje de amenințare. Copiii, adolescenții și tinerii pot folosi accesul la un public larg online pentru a-și încuraja colegii și prietenii să li se alăture, pentru a ținti pe cineva cu bârfe, zvonuri și povești neadevărate sau jignitoare. Cele mai des întâlnite medii în care apare sunt rețelele sociale cum ar fi Facebook, Instagram, Snapchat și Tik Tok.

Caracteristici

Cyberbullying-ul este un comportament rău intenționat, repetat prin utilizarea computerelor, a telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice (3). Ceea ce îl caracterizează este:

  • rănirea – este un comportament care îi face rău celuilalt sau îl pune în situații în care să se simtă prost;
  • intenția – este un comportament dorit, nu este un comportament accidental;
  • repetiție – se întâmplă de mai multe ori, iar victima nu știe când și dacă agresorul se va opri;
  • dezechilibru de putere – agresorul alege o persoană neputincioasă pe care o rănește profitând de slăbiciunile ei. Totodată,  mediul online oferă anumite avantaje care fac să îi crească puterea celui care hărțuiește.

Violența în mediul online poate fi percepută ca fiind mai dificilă decât hărțuirea off-line, deoarece atacurile pot fi mai intense, mai frecvente, neașteptate ceea ce le face să pară a fi dificil de oprit. În comparație cu agresorii din curtea școlii, agresorii virtuali nu sunt reținuți de spațiu și timp. Ei pot hărțui indiferent de locul în care se află, pe durată nelimitată de timp. (6)

Prin faptul că se întâmplă în mediul online, cyberbullying-ul spre deosebire de alte tipuri de agresiune are unele caracteristici:

  • Este persistent. Majoritatea adolescenților au acces la o anumită formă de tehnologie în orice moment, ceea ce înseamnă că hărțuirea cibernetică poate avea loc oricând, la orice oră – dimineața, după-amiaza și seara – nu doar în timpul programului de școală. Se poate întâmpla constant, ori de câte ori deschizi telefonul, indiferent că ești acasă sau în comunitate. De aceea poate creea un disconfort mai mare, fiind fără oprire.
  • Hărțuirea cibernetică poate fi făcută în mod anonim, fără a se cunoaște cine se află în spatele comportamentului. Ceea ce face să fie mult mai ușor să apară și să continue, pentru că cel care hărțuiește poate să nu fie tras la răspundere. 
  • Greu de observat. Anonimatul și faptul că se întâmplă în mediul online fac ca cyberbullying-ul să fie greu de detectat, de multe ori adulții nu știu cu ce se confruntă copilul/adolescentul, motiv pentru care nu intervin pentru a rezolva problema, deși este necesară intervenția lor. 
  • Informațiile online pot fi partajate ușor și rapid, astfel că este dificilă restricționarea sau oprirea mesajelor negative odată ce acestea sunt postate online, iar cel hărțuit nu știe exact câte persoane au văzut informația. 
  • De multe ori este mai ușor să rănești folosind tehnologia chiar dacă te afli la distanțe mari. Se poate evita foarte ușor contactul direct cu victima, sau confruntarea cu aceasta, luându-i posibilitatea de a se apăra. 
  • Odată ce o informație este partajată pe internet, este adesea disponibilă pentru toată lumea, oriunde. Poate fi dificil să ștergi complet informațiile dacă au fost postate pe internet.

 

Cum se manifestă cyberbullying-ul?

Așa cum am spus, cyberbullying-ul presupune postarea de mesaje false, jignitoare sau menite să producă suferință, în diverse spații virtuale. Iată mai jos câteva exemple concrete:

  • răspândirea minciunilor despre o persoană folosind dispozitive mobile sau internetul;
  • postarea de fotografii sau videoclipuri penibile cu cineva pe rețelele sociale;
  • trimiterea de mesaje, imagini sau videoclipuri dăunătoare, abuzive sau amenințătoare folosind platformele de mesagerie (Messeenger, WhatsApp, Discord etc.);
  • răspândirea unor bârfe răutăcioase în mediul online despre cineva;
  • spargerea contului unei persoane sau folosirea parolei pentru a-i modifica profilul pe rețelele de socializare sau pentru a posta în numele acesteia, conținuturi și mesaje jignitoare la adresa altora;
  • crearea de conturi false în numele altcuiva;
  • a face o persoană să creadă că ești altcineva;
  • răspândirea în mediul virtual a unor zvonuri, mesaje de discreditare sau dezvăluirea unor secrete neplăcute despre o altă persoană, afectându-i în mod negativ reputația; 
  • crearea de spații virtuale (website, blog, cont de Facebook) cu conținuturi în care altcineva este ridiculizat (filme, desene, fotografii, texte etc.); 
  • inițierea unor discuții în care anumite persoane sunt invitate sau păcălite să dezvăluie informații personale, care sunt ulterior trimise altora; 
  • trimite altora fotografii compromițătoare cu o persoană, fără a avea consimțământul acesteia; 
  • excluderea – eliminarea, în mod intenționat, a unui membru dintr-un grup de discuții online, mesaje de grup, aplicații sau jocuri.

Cyber grooming este un alt fenomen specific mediului online și se referă la folosirea internetului pentru inițerea de contacte (virtuale) cu scopul obținerii unor beneficii sexuale. Se poate ajunge la hărțuire sexuală și chiar abuzul sexual asupra copiilor și al tinerilor. 

Câte persoane se confruntă cu cyberbullying-ul?

România se află printre primele 5 țări din Europa în ceea ce privește violența școlară împotriva copiilor. Potrivit unor statistici ale Ministerul Educației Naționale pentru 2016- 2017, procentul cazurilor de violență școlară a ajuns până la 57% (pentru cei cu vârste cuprinse între 11-15 ani). (4) Un studiu realizat în România, arată că 7 din 10 copii au fost martorii sau victimele unei situații de cyberbullying, 73% dintre copii au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar, 69% asistând la astfel de fenomene în mediul online. (3) Majoritatea cercetărilor indică faptul că între 6 și 30% dintre adolescenți au experimentat o formă de hărțuire cibernetică (6).

Încă din clasele I-IV copiii pot experimenta hărțuirea pe internet. Cei cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, sunt cel mai des implicați în Cyberbullying, după această vârstă frecvența începe să se diminueze.(1) Fetele sunt mai des victime ale violenței, inclusiv în mediul online. De cele mai multe ori, acestea sunt hărțuite pe social media, unde sunt distribuite poze cu acestea, deseori editate sau trucate. Numeroase astfel de cazuri au și o componentă sexuală, pozele sau video-urile distribuite fiind nuduri sau având caracteristici sexuale. (4)

Care sunt consecințele cyberbullying-ului?

Uneori, hărțuirea online, ca și alte tipuri de violență, poate contribui probleme grave de lungă durată. Stresul de a fi într-o stare continuă de supărare sau frică poate duce la apariția unor probleme de sănătate fizică sau psihică. Pot să apară probleme de somn, dificultăți de concentrare, probleme de alimentație (mâncat excesiv sau lipsa poftei de mâncare), nivelul scăzut de energie, stimă de sine scăzută, stări de nervozitate, anxietate, tristețe sau chiar depresie (5). Sentimente de vinovăție, persoana se poate simți prinsă într-o situație fără scăpare, se poate simți singură, ca și cum nimeni nu o susține, se poate simți exclusă.

În același timp, cyberbullying-ul îi poate afecta și pe cei care hărțuiesc în mediul online. Pe lângă disconfort și stresul cauzat de implicarea în cyberbullying, pot exista consecințe la nivelul școlii sau al comunității. Intimidarea sau comentariile răutăcioase care se concentrează pe aspecte precum genul, religia, orientarea sexuală, rasa sau diferențele fizice ale unei persoane sunt considerate discriminare, ceea ce este împotriva legii. Asta înseamnă că poliția s-ar putea implica, iar hărțuitorii se pot confrunta cu sancțiuni grave. În România există o lege din 2020, prin care sunt stabilite o serie de măsuri ce trebuie luate pentru a preveni și a opri cyberbullying-ul.

Ce poți face?

Dacă se întâmplă să fii expus la vreuna din situațiile de mai sus, sau simți că se fac glume pe seama ta (în mediul online) care te rănesc, ai dreptul să spui ce te deranjează și să ceri ca acele “glume” să înceteze. Dacă nu se opresc, este foarte posibil să fie cyberbullying.

  • Următorul pas este să vorbești cu o persoană de încredere, cu părinții sau un adult din viața ta, un profesor sau consilierul de la școală.
  • Dacă îți este dificil să discuți cu o persoană cunoscută, poți apela 119 – Telefonul copilului
  • Dacă se întâmplă pe platformele de socializare, acestea sunt obligate să ofere un mediu sigur utilizatorilor. Ai posibilitatea de a-l bloca pe cel care îți face rău și de a raporta comportamentul pe platforma respectivă. Cere ajutor dacă nu îl  poți bloca singur/ă.
  • Strângerea dovezilor, precum mesaje text și capturi de ecran ale postărilor de pe rețelele de socializare, poate fi utilă, pentru a avea dovezi și a arăta ce se întâmplă.
  • Pentru a pune capăt bullying-ului, agresiunea trebuie identificată, iar raportarea situațiilor este esențială. De asemenea, poate fi de ajutor și să îi arăți agresorului că acțiunile sale sunt inacceptabile.
  • Deloghează-te pentru o perioadă de timp, însă aceasta este o soluție temporară pentru a te liniști, nu tu ești vinovat/ă, celălalt trebuie să înceteze!
  • Redirecționează sau distribuie mesaje doar persoanelor adulte de încredere, care te pot ajuta.
  • Părăsește grupul sau conversația.
  • Dacă ești într-o situație de pericol iminent, contactează poliția sau serviciile de urgență 112.

De asemenea, poți face unele lucruri pentru a preveni apariția unor situații neplăcute:

  • Informațiile personale precum adresa sau numărul de telefon le împărtășești doar cu persoane cunoscute. Ai grijă ce tip de poze postezi sau distribui, informațiile persoanale nu te ajută să fie publice.
  • Păstrează-ți parolele doar pentru tine, nu le spune nici măcar prietenilor apropiați.
  • Atunci când ești nervos sau supărat, încearcă să te liniștești, să analizezi situația și apoi să răspunzi. Un răspuns la nervi, din partea ta, poate încuraja hărțuitorul să continue.
  • Discutați în privat cu persoana care este agresată cibernetic și întrebați dacă este bine și dacă are nevoie de ajutor.
  • Dacă este sigur, luați atitudine și cereți persoanelor care agresează să înceteze sau solicită ajutorul unor persoane adulte (părinți, profesori etc.) pentru a opri situația.

Bibliografie

  1. Redmond, P., Lock, J. V., & Smart, V. (2020). Developing a cyberbullying conceptual framework for educators. Technology in Society60, 101223.
  2. Lozano-Blasco, R., Cortés-Pascual, A., & Latorre-Martínez, M. P. (2020). Being a cybervictim and a cyberbully–The duality of cyberbullying: A meta-analysis. Computers in human behavior111, 106444. 
  3. Campbell, M., & Bauman, S. (2018). Cyberbullying: Definition, consequences, prevalence. In Reducing Cyberbullying in Schools(pp. 3-16). Academic Press.
  4. Salvați Copiii, Violența de orice fel afectează sănătatea fizică și emoțională a copiilor, (2016);
  5. Bogdan Borș și Denisa Leonte (coord) 2022 – Violența Bazată pe Gen în Școlile din România, Moldova și Ucraina  

https://www.tdh.ro/ro/violenta-bazata-pe-gen-scolile-din-romania-moldova-si-ucraina

  1. Kowalski, R. M., Limber, S. P., & McCord, A. (2019). A developmental approach to cyberbullying: Prevalence and protective factors. Aggression and Violent Behavior45, 20-32.
  2. Sabella, R. A., Patchin, J. W., & Hinduja, S. (2013). Cyberbullying myths and realities. Computers in Human behavior29(6), 2703-2711. 

NORME METODOLOGICE din 27 mai 2020, Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 10 iunie 2020

https://kidshelpline.com.au/teens/issues/cyberbullying 

https://www.unicef.org/end-violence/how-to-stop-cyberbullying

https://www.acceslajustitie.assoc.ro/cyberbullyingul-o-metoda-de-hartuire-tot-mai-frecventa-in-pandemie/

https://www.stopbullying.gov/cyberbullying/what-is-it

https://www.salvaticopiii.ro/afla-mai-multe/noutati/10-lucruri-esentiale-pe-care-ar-trebui-sa-le-cunoa

Articolul este scris de Psiholog și Psihoterapeut integrativ, Cristina Teodorescu, și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.

Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi.

STAY TUNNED!

surecheck_logo_low-res

Partenerul media pentru acest proiect este Iqool

Vizitatori

N/A
Consimtamant

NU ÎNSEAMNĂ NU – Despre consimțământ și abuz sexual

Știai că persoanele care sunt în contact cu nevoile lor și corpul lor, cunosc ce înseamnă consimțământul și pot identifica un comportament abuziv, au mai puține șanse să fie victimele unei agresiuni sexuale sau ale unui viol?

Motivul? Agresorii caută persoane vulnerabile, ținte ușoare care nu au informații și pot fi manipulate cu ușurință. Având în vedere aceste aspecte, articolul de mai jos iți oferă cunoștințe pentru a lua decizii asumate și sigure pentru tine.

Indiferent de cum definim actul sexual și sexualitatea, este important de spus că ar trebui să te simți confortabil(ă), să-ți facă plăcere și să fii în totalitate de acord cu ce îți propune partenerul sau partenera în timpul actului sexual.

Actul sexual se referă la interacțiunea sexuală dintre doi parteneri care pot fi de genuri diferite sau același gen. 

Oamenii fac sex din mai multe motive:

  • să obțină plăcere fizică;
  • să se simtă apropiați emoțional împreună;
  • să facă copii.

Sunt diferite moduri de a face sex (contact sexual, masturbare, sex oral, sex anal, îmbrățișări, mângâieri, sărut etc.), semn că nu există un manual strict de reguli despre ce ar trebui să faci sau nu. 

Grija pentru nevoile tale și ale celuilalt, crearea unui spațiu intim și sigur în care puteți experimenta sunt aspecte de care să ții cont.

Observă ce îți face ție plăcere, dar și ce îi face plăcere partenerului/partenerei. La fel de importante sunt și discuțiile libere între voi despre ce vă place sau nu vă place cu privire la sex. 

Viața sexuală nu este asemenea unui drum bătătorit, pot fi perioade în care nu vei face sex, alte perioade în care vei face mai mult sau mai puțin sex, important este să te raportezi sănătos la tine și la sexualitatea ta. Aceste schimbări sunt date de contextul de viață, modificările corporale (hormoni) sau dorințele sexuale (libido).

Sexualitatea sănătoasă a fost definită de Organizația Mondială a Sănătății ca o stare de bine în legătură cu sexualitatea din punct de vedere fizic, emoțional, mental și social. Când spunem sexualitate sănătoasă nu ne referim la absența bolii ori a disfuncțiilor sexuale, ci la o atitudine pozitivă în raport cu relațiile sexuale, dar și la experiențe sexuale sigure și plăcute, în care să nu te simți constrâns(ă), discriminat(ă), sau agresat(ă). Pentru ca sănătatea sexuală să fie obținută și menținută, trebuie să-ți fie respectate, protejate și îndeplinite drepturile sexuale (4).

Tu știi care sunt drepturile tale sexuale și reproductive (4)?

  1. Dreptul la sănătate
  2. Dreptul la viaţă
  3. Dreptul de a nu fi supus/ă violenţei
  4. Dreptul la viaţă privată şi de familie
  5. Dreptul de a nu fi supus/ă discriminării
  6. Dreptul la educaţie şi informare
  7. Dreptul de a decide numărul şi intervalul de timp dintre copii
  8. Dreptul de a consimţi liber şi la egalitate privind căsătoria. 
  9. Dreptul de a nu fi supus/ă practicilor vătămătoare

Sexul ar trebui să fie mereu sigur și plăcut pentru toți cei implicați. De asemenea, este extrem de important să te protejezi de sarcini nedorite și boli cu transmitere sexuală. Indiferent ce vă doriți să faceți în timpul sexului, este în regulă, atât timp cât vă dați amândoi consimțământul.

Dar ce este consimțământul?

Pe scurt, înseamnă că înainte de a avea relații sexuale cu cineva este necesar să ai acordul celeilalte persoane. Altfel spus, trebuie să vă doriți același lucru. Consimțământul (sexual) este despre a vorbi deschis despre ce vă doriți și ce nu vă doriți. 

SFAT: Ar trebui să verifici dacă partenerul/partenera se simte confortabil(ă) cu ceea ce faci din punct de vedere sexual.

Poți afla într-un singur fel dacă persoana cu care urmează să faci sex este de acord: Dacă întrebi și dacă primești un răspuns afirmativ. De exemplu, poți întreba: „Pot să te sărut?”, „Ai vrea să mergem în pat să continuăm?”, „Este ok pentru tine sau vrei să fac ceva diferit?”.

Consimțământul înseamnă că tu și persoana cu care alegi să faci sex spuneți „DA” la ceea ce urmează să faceți din punct de vedere sexual. Nu este ok să presupui că cealaltă persoana își dorește același lucru pe care tu ți-l dorești, iar absența unui „NU” nu este suficientă. Este extrem de important să verifici cum se simte partenerul/partenera, pentru că orice activitate sexuală în care unul din voi nu și-a dat acordul este dăunătoarea și încalcă legea. Această încălcare este considerată agresiune sexuală sau viol.

Sunt situații în care cei doi pot agrea un consimțământ non-verbal prin săruturi și mângâieri, dar acest lucru se întâmplă când aceștia sunt într-o relație de lungă durată.

Tu sau partenerul/partenera aveți dreptul să vă opriți în orice moment. Nu ești obligat(ă) să faci ceva ce nu îți este confortabil, chiar dacă deja faceți sex sau deja ți-ai dat consimțământul. Chiar dacă ați făcut sex de multe ori până acum, ai dreptul ca la un moment dat să nu-ți mai dorești asta și este ok. Ai putea spune: „Nu mă mai simt ok, vreau să ne oprim acum”. 

Observă limbajul corporal al partenerului/partenerei, oferă feedback despre ce îți place sau nu îți place, respectă limitele tale personale, dar și pe ale celuilalt.

Legile din țara noastră spun că o persoană care se află sub influența alcoolului sau a drogurilor nu va putea să-și dea consimțământul. Chiar dacă o va face, consimțământul nu va fi luat în considerare, deoarece capacitatea de a lua decizii poate fi influențată de consumul de alcool și/sau droguri. Dacă persoana cu care urma să întreții relații sexuale a devenit inconștientă, din varii motive, este de dorit să o ajuți să fie în siguranță, să-i acorzi primul ajutor, să apelezi serviciul de urgență 112 etc.

Legea protejează minorii în situația în care sunt presați să facă sex cu persoane majore, iar acordul pentru consimțământ în România este 15 ani.

Până acum am scris despre consimțământ, dar ce se întâmplă în lipsa lui? A acționa în lipsa consimțământului este foarte grav. Conform legii, încălcarea consimțământului este o infracțiune și poartă denumirea de agresiune sexuală sau viol.

Spunem că se numește agresiune sexuală atunci când cineva face ceva sexual unei alte persoane fără a-i cere consimțământul. De exemplu: atingerile nepotrivite, introducerea a ceva în oricare dintre părțile corpului, transmiterea de materiale pornografice etc.

Se numește abuz sexual când au loc aceleași comportamente ca în cazul agresiunii sexuale, dar victima este un copil, un adolescent sau un adult vulnerabil. În acest caz agresorul este văzut de victimă ca având o anumită autoritate și putere de decizie asupra ei. 

Abuzul sexual apare de obicei între: copil-adult, copil mic-copil mare, pacient-doctor, elev-profesor etc. Abuzatorul va dori să aibă o relație sexuală de lungă durată cu victima, astfel că o va manipula pentru a-și atinge obiectivul, va profita de nevoile victimei, va încerca să-i demonstreze victimei că relația lor este specială și va izola victima încercând să păstreze secretul (5). 

Abuzul sexual poate implica: exibiționism, masturbare în prezența minorului sau de către minor, prezentarea de materiale pornografice, interacțiune digitală obscenă, orice alt comportament sexual care este dăunător stării mentale, emoționale și fizice a copilului (5).

Se numește viol când are loc penetrarea vaginului, anusului sau a gurii fără consimțământul celeilalte persoane.

Cine sunt de obicei agresorii?

De cele mai multe ori, agresorii nu sunt străini, ci persoane cunoscute din anturajul de prieteni, vecini, colegi de la școală sau chiar din familie.

Ce ar trebui să faci dacă ai trecut prin abuz sexual, agresiune sexuală sau viol?

În primul rând, crede-mă când îți spun că nu este vina ta. Nu te învinovăți pentru ce nu ai făcut la momentul atacului sau pentru ce ai fi putut face. A fost un eveniment traumatizant, iar tu, mintea ta și corpul tău au reacționat în felul în care au știut la momentul respectiv pentru a supraviețui. Nu este vina ta! Vina este a agresorului! Dacă ai sentimente de vină legat de ceea ce ți s-a întâmplat, gândește-te la ce i-ai spune unui prieten aflat în aceeași situație. Cel mai probabil i-ai spune că nu este vina ei/lui ci a agresorului. Fii blând(ă) cu tine!

Unele victime se simt murdare, rușinate, rele, ca și când ele au provocat agresiunea/violul. Încearcă să separi acțiunea agresorului de cine ești tu ca persoană. Ceea ce s-a întâmplat nu te definește și nu te face murdară sau o persoană rea.

Oamenii care trec prin așa ceva pot experimenta următoarele stări: șoc, panică, confuzie, amorțeală, furie,  dificultăți în a lua decizii și pierderea încrederii în oameni. Vreau să știi că există persoane care te vor crede, te vor asculta și te vor ajuta.  

Următorul pas este să mergi într-un loc sigur și să vorbești cu cineva. Poate fi cineva din familie sau un prieten, un profesor, consilierul de la școală sau oricine în care ai încredere și te poate ajuta, de preferat un adult de încredere. 

În cazul unui viol este important să ajungi cât mai repede la medic pentru a primi îngrijiri medicale, cât și medicamente pentru evitarea bolilor cu transmitere sexuală sau a unei sarcini nedorite. De asemenea, medicii pot lua probe (salivă, păr, spermă, etc) care vor ajuta la prinderea agresorului.

Ai opțiunea de a merge la poliție să raportezi fapta. Este o alegere să declari fapta și indiferent ce decizie vei lua, vorbește cu cineva de încredere despre acest lucru. 

Persoanele care au trecut printr-o astfel de traumă se vindecă. Desigur, nu este ceva peste care vor trece cu ușurință, dar după un timp vor putea reveni la rutina lor zilnică, vor putea avea o viață normală. Capacitatea de recuperare după o astfel de traumă devine mai probabilă dacă aceste persoane au cerut ajutor, au găsit în jurul lor persoane care să le asculte, au înțeles că nu este vina lor, au ales să-și continue viața și să lase în trecut evenimentul traumatizant. 

Dacă ai trecut printr-o agresiune sexuală/viol sau simți că este posibil să fii abuzat(ă) sexual, poți căuta în apropierea ta specialiști care te pot ajuta: psiholog, consilier din cadrul unei asociații, psihiatru și/sau persoane adulte din rețeaua ta de suport: părinți, familia extinsă, profesori.

Biblografie

  1. 218 Noul Cod Penal Violul Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale – Legea 286/2009;
  2. 219 Noul Cod Penal Agresiunea sexuală Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale – Legea 286/2009;
  3. 220 Noul Cod Penal Actul sexual cu un minor Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale – Legea 286/2009;
  4. Saskatoon Sexual Assault & Information Centre (SSAIC) – https://ssaic.ca/wp-content/uploads/2017/11/Sexual-Assault-vs.-Sexual-Abuse.pdf;
  5. Sexual health and its linkages to reproductive health: an operational approach. Geneva: World Health Organization; 2017.

Articolul este scris de Psiholog Mădălina Popescu-Terciu și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.

Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi.

STAY TUNNED!

surecheck_logo_low-res

Partenerul media pentru acest proiect este Iqool

Vizitatori

N/A
Design fără titlu (3)

Psihologia relațiilor de cuplu sau relații bune vs. relații NEbune :)

Relația de cuplu este o relație între două persoane, în general de sex diferit (însă nu este obligatoriu). Spre deosebire de celelalte relații, de prietenie, amiciție, colegialitate, relația de cuplu implică un nivel mai mare de intimitate fizică și psihică, sexuală, recreațională etc (1). Desigur, nivelul de intimitate este determinat de gradul de maturitate al partenerilor și de durata și etapa în care se află relația de cuplu.

Așadar… Ce ne face să ne dorim o relație de cuplu? 

Relația de cuplu este foarte importantă pentru majoritatea dintre noi, astfel că putem investi mult din timpul și energia noastră în direcția aceasta, visând la ea, căutând un partener sau experimentând relația și etapele ei, alături de un partener/parteneră. Este firesc să fii în căutarea unor relații de cuplu, cu atât mai mult la vârsta adolescenței și a tinereții, să îți dorești relații apropiate, intimitate, să te simți atras, să te simți apreciat, iubit, dorit de altă persoană, cu atât mai mult cu cât primești aceleași semnale și din partea cealaltă. Relația de cuplu are la bază nevoia de atașament, de relaționare, nevoie umană fundamentală. (2,3) Felul în care am relaționat în copilărie cu persoanele semnificative, care ne-au îngrijit, felul în care am învățat să comunicăm cu acestea, influențează modul în care comunicăm în relația de cuplu și, mai mult decât atât, determină și comportamentul sexual în cuplu.

Conform perspectivei evoluționiste, relația de cuplu are ca scop perpetuarea speciei, având funcție reproductivă, prin identificarea unui partener cu care să facem copii, pentru transmiterea mai departe a bagajului genetic (4).

Este sau nu importantă relația de cuplu?

Pentru unele persoane, relația de cuplu poate fi singura relație semnificativă. În societatea de astăzi, oamenii s-au distanțat din ce în ce mai mult, se izolează emoțional și au relații din ce în ce mai impersonale, motiv pentru care, relația de cuplu ajunge să fie, poate, principala relație sau poate cea mai intimă. În calitate de parteneri de cuplu așteptările celor doi pot fi foarte mari unul de la celălalt, fiind necesar ca fiecare să preia numeroase roluri (prieten, confident, tovarăș de activități, partener sexual, ajutor la nevoie etc.) ceea ce poate aduce o presiune suplimentară în relație. 

Atunci când relația de cuplu este una pozitivă, aceasta poate fi foarte hrănitoare din punct de vedere emoțional, fiind oportunitatea în care, în calitate de persoane independente, autonome, ne putem satisface toate nevoile emoționale alături de partener/parteneră (chiar dacă acestea au fost sau nu satisfăcute în trecut de părinți) (3). Acestea nu se întâmplă peste noapte, de la o zi la alta, ci presupun un parcurs cu diferite etape în care cei doi să își permită să se cunoască, să se descopere, să se susțină și să evolueze împreună.

Cum evoluează relația de cuplu?

Capacitatea de a fi îndrăgostit este pilonul de bază al relației de cuplu, combinând idealizarea partenerului cu dorința erotică și posibilitatea de a stabili o relație semnificativă cu acesta. Ulterior, îndrăgostirea este transformată într-o relație de dragoste stabilă (2). 

Cercetătorii au identificat trei etape ale relației de cuplu: 

  • Îndrăgostirea romantică – este prima etapă și se referă la perioada de început a relației, când atracția față de celălalt este mare, punem accentul pe calitățile observate, în mod special pe acele caracteristici care ne-ar putea satisface unele nevoi emoționale neîmplinite. Spre exemplu, la persoanele îndrăgostite apar frecvent exprimări de genul: “s-a uitat la mine așa… frumos” ( indică nevoia de a fi văzut, apreciat); “este așa sensibil…”, “am putut să discut orice..”(nevoia de a fi înțeles și acceptat); “este așa puternic” (nevoia de a fi protejată) și așa mai departe. Multe relații încep în adolescență sau în tinerețe, ceea ce mă face să îmi imaginez că probabil, ai experimentat această etapă, însă nu este obligatoriu. Și relațiile care încep la vârsta de 50 de ani, spre exemplu, trec prin această etapă, în care cei doi observă mai degrabă aspectele pozitive decât cele negative. 
  • Apoi, este etapa în care apare lupta pentru putere, cei doi ajung să fie mai atenți la aspectele negative, își testează limitele reciproc, negociază sarcinile și responsabilitățile în cuplu, cedează sau apar compromisuri, toate acestea fiind cauze ale conflictelor din cuplu. Este perioada în care cele mai multe relații se destramă. 
  • Interdependența sănătoasă sau iubirea matură – este etapa în care cei doi se cunosc deja, se acceptă cu bune și cu rele, reușesc să trăiască bine unul cu celălalt (5).

Perioadele critice într-un cuplu apar la 5-7 ani, datorită conflictelor frecvente și la 10 – 12 ani, când apare diminuarea intimității.

Iubirea romantică a adulților este o relație de atașament, foarte asemănătoare cu cea dintre mamă și copil. Nevoia noastră de conexiune, de a conta pentru o persoană dragă, de a ști că ne este alături, că este acolo pentru noi, nu dispare niciodată. Este o nevoie ce o avem pe parcursul întregii vieți. În calitate de adulți, ajungem să transferăm această nevoie de la cei care ne-au îngrijit în copilărie, la persoana iubită. Iubirea romantică presupune continuarea unui proces de conectare, având ca scop supraviețuirea noastră, oamenii fiind ființe sociale. În urma unor studii realizate de Gottman, pe durata câtorva zeci de ani, s-a descoperit că persoanele căsătorite au o durată a vieții mai mare cu 4 până la 8 ani.  

Relațiile sănătoase sunt cele în care cei doi parteneri au o stare de bine unul alături de celălalt, când reușesc să se accepte reciproc și experiențele pozitive împreună sunt semnificative și cântăresc mai mult decât cele negative. Ceea ce face face diferența între relații este receptivitatea emoțională a partenerilor. Adică simți că te acordezi emoțional cu celălalt, te simți confortabil cu celălalt, te simți iubit, înțeles, vezi și simți că îi pasă de tine. Receptivitatea emoțională se observă în cele mai mici și nesemnificative experiențe cotidiene, care adunate sunt esențiale pentru starea de bine. Cuplurile cu relații sănătoase sunt cupluri inteligente emoțional în sensul că, cei doi sunt conștienți de propriile emoții, le accepta, le exprimă și au capacitatea de a le gestiona, indiferent dacă sunt emoții pozitive sau negative. 

Între partenerii acestor cupluri există înțelegere și prețuire, se respectă unul pe celălalt precum  și relația dintre ei, având șanse mai mari să trăiască fericiți împreună.

De asemenea, relațiile pozitive se bazează, în general pe toleranță, viziune, valori și principii de viață asemănătoare asupra vieții. Contrar concepției că diferențele se atrag, principiile de viață asemănătoare ne asigură o relație de mai lungă durată (6).

Surprinzător, relațiile sănătoase nu presupun lipsa conflictelor sau a experiențelor negative. Când ești într-o relație pozitivă poți discuta și despre ce te deranjează, discuțiile fiind centrate, mai degrabă pe rezolvarea conflictelor, pe exprimarea și înțelegerea modului în care se simte fiecare partener în situația respectivă, și nu pe acuze aduse celuilalt “din cauza ta…”. Ceea ce ajută este abordarea cu compasiune a emoțiilor trăite, tratând cu interes situațiile problematice.

Analizând frecvența cu care apare un comportament negativ în relațiile durabile s-a observat o prezență de 1 la 5, adică pentru a avea energie să depășim efectele unui comportament negativ este necesar ca acesta să fie urmat de alte 5 comportamente pozitive. Printre acestea se numără manifestarea aprecierii și a admirației celuilalt, apropierea și timpul petrecut împreună, cuvintele de încurajare, cadourile, îmbrățișările sau gesturile tandre, precum și serviciile făcute pentru binele partenerului (6,7).

Toate acestea presupun interes față de partener și cunoașterea aspectelor semnificative din viața celor doi, adică este nevoie să fi prezent în relație, la fel cum și celălalt este necesar să fie prezent acolo, pentru tine.

Relațiile toxice sunt caracterizate de un nivel crescut al negativității existente între cei doi parteneri. Prin negativitate ne referim la anularea celuilalt sau a anumitor părți ale acestuia, neacceptarea partenerului/partenerei, învinovățirea celuilalt pentru ceea ce simt, orice gând, cuvânt sau comportament care transmite mesajul că nu este în regulă celălalt. 

Gottman face referire la cei patru călăreți care semnalizează relațiile disfuncționale. Aceștia sunt: 

  • Criticismul – are caracter general și exprimă sentimente sau păreri negative despre personalitatea sau caracterul celuilalt (“tu întotdeauna faci…”, “așa faci mereu”, “tu niciodată”). 
  • Disprețul – este o manifestare a lipsei de respect și presupune o atitudine de superioritate față de partener, ce poate fi exprimată prin sarcasm sau cinism (“chiar nu ești capabil să …” “numai eu pot!”). 
  • Defensiva – în urma atacului în mod repetat a celuilalt partener (“da, dar și tu…”).  
  • Împietrirea – care simbolizează retragerea sau evitarea conflictului de către unul dintre parteneri, prin absența fizică sau psihică din conflict (tăcere, evitare, ignorare) (6). 

Atunci când ești într-o relație disfuncțională, atât tu cât și partenerul vă puteți concentra atenția pe aspectele neplăcute, însă adevărata problemă este mai amplă și mai profundă. Partenerii nefericiți nu se mai percep unul pe celălalt ca fiind un refugiu emoțional unul pentru celălalt, de aceea într-o relație toxică poți simți lipsa afecțiunii, te poți simți respins, chiar abandonat (3). 

Ce se întâmplă în corpul nostru când suntem într-o relație toxică? 

Atunci când lucrurile escaladează și conflictele iau amploare, nivelul stresului crește și apare copleșirea emoțională și/sau manifestările corporale ale nivelului crescut de cortizol (bătăile inimii intense, transpirația, încordarea mușchilor, limbajul nonverbal etc.). Toate acestea fac imposibilă comunicarea dintre cei doi parteneri, având repercusiuni în mai multe planuri ale relației. Astfel pot să apară tentative repetate eșuate de împăcare. 

Cortizolul are un efect de bumerang în relație, stresul fiind perceput de ambele persoane implicate în conflict, cu atât mai mult cu cât între cei doi parteneri există o dinamică victimă-agresor (5,6).

Dacă dorești să evaluezi funcționalitatea în relația ta de cuplu îți recomand să completezi chestionarul de aici. În cazul în care ți se confirmă că lucrurile nu sunt bine pentru tine (pentru că da, atunci când nu ne este bine într-o relație, simțim, primim semnale din interiorul nostru), nu ezita să ceri ajutor specializat!

Meriți să îți fie bine!

Bibliografie

  1. Vasile, Diana L., (2007). Introducere în psihologia familiei şi psihosexologie., Ed. a 3-a – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine.
  2. Otto, F. Kernberg. (2009). Relații de iubire – normalitate și patologie. Editura Trei, București.
  3. Johnson, S. (2020). Sensul iubirii., Bucureşti: ACT şi Politon.
  4. Buss, David M., Evolutionary psychology: the new science of the mind/David M. Buss, The University of Texas at Austin.— Fifth edition., 2016
  5. Hendrix, H.,, & Hunt, H., (2018). The Zero Negativity Guide for Couples. http://www.HarvilleandHelen.com
  6. Gottman, J. M., & Silver, N. (2015). The seven principles for making marriage work. Harmony.
  7. Chapman, G. (2007). Cele cinci limbaje ale iubirii. Editura Curtea Veche, București.
  8. https://www.istt.ro/wp-content/uploads/2016/11/chestionar_abuz1.pdf

Articolul este scris de Psiholog și Psihoterapeut integrativ, Cristina Teodorescu, și vine în continuarea și susținerea proiectelor coordonate de către Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală – Talk for Youth și Vorbește-mi despre ce nu se vorbește – și este finanțat de Surecheck.

Articolul face parte dintr-o serie de 24 de articole de specialitate scrise de psihologi și de medici ginecologi.

STAY TUNNED!

surecheck_logo_low-res

Partenerul media pentru acest proiect este Iqool

Vizitatori

N/A